Ca orice strafulgerare umana de pe Terra, am vazut si eu lumina lui Solaris, pentru prima oara, in ziua de Buna-Vestire a lui 1925 si continui si acum s-o admir, atat in Amurgurile ei, cat si in acel ce-mi este doar al meu. Am apartinut, intotdeauna, Urbei musatine a Romanului, fiindu-I Liceului, ce-i poarta numele sau voievodal si elev, precum si dascal, slujind la catedrele sale un sfert de veac.         Facand parte din acea generatie invaluita in tragedia ultimului razboi mondial, toate mi-au fost pluralice si continue, impletind, fara oprire, activitatea didactica cu cea socio-culturala si participand, intruna, in diverse comisii de examinari, intreg acest ansamblu totalizand cincizeci de ani.         Daca in timpul vietuirii mele m-a insotit imperativul de “verba volant”, acum, catre firescul “ramas bun”, am poposit in lumea lui “scripta manet”.